Noii proprietari, care dețin acțiuni atât la Cordoba, echipă aflată în liga a 2-a spaniolă, dar și la Dunfermline Athletic, din liga secundă scoțiană, unde antrenează Neil Lennon, fostul tehnician al Rapidului, au cumpărat clubul de la fostul proprietar pentru suma de un singur euro.
Bordeaux, datorii de 18 milioane de euro din cauza vechiului proprietar
„Les Girondins” vor scăpa astfel de Gerard Lopez, președintele care a dus echipa în criză. Din anul 2021 până în prezent, Bordeaux a fost pusă de 2 ori sub control judiciar din cauza problemelor financiare. În prezent, echipa franceză are datorii de aproximativ 18 milioane de euro, cheltuieli pe care noii proprietari americani vor fi nevoiți să le plătească atunci când tranzacția clubului va fi aprobată.
“FC Girondins de Bordeaux anunță semnarea unui contract de vânzare-cumpărare între compania lui Gérard Lopez, actualul proprietar al clubului, și Park Bench. Această tranzacție este încheiată pentru suma simbolică de un euro, cu preluarea datoriilor. Ca parte a procedurii legale de preluare, cumpărătorii vor fi intervievați în următoarele zile de către Comisia Regională de Control al Managementului din Liga de Fotbal Nouvelle-Aquitaine. Această semnare marchează un pas important pentru viitorul FC Girondins de Bordeaux.”, au comunicat cei la Bordeaux pe rețelele sociale.
Girondins de Bordeaux reprezintă un nume greu al fotbalului francez, fiind campioană a Franței de 6 ori, câștigătoare a Cupei de 4 ori, câștigătoare a Cupei Ligii de 3 ori și câștigătoare a Cupei Intertoto o dată, în 1995.
De asemenea, pentru echipa de pe Stade Atlantique au jucat de-a lungul timpului și niște mari nume ale fotbalului francez precum Bixente Lizarazu, Christophe Dugarry sau Zinedine Zidane.




