Seara de la Zenica trebuia să fie un moment de cotitură, o demonstrație de forță și maturitate. În schimb, ne-am trezit din nou în fața unui tablou familiar și dezolant: România învinsă, 3-1, de o Bosnie reîmprospătată, majoritar U23. Nu e loc de menajamente; acest rezultat este un duș rece, o confirmare dură a regresului fotbalului nostru.
Filmul Meciului: De la Speranță la Prăbușire
Am început curajos, trebuie să recunoaștem. Golul lui Bîrligea (min. 17) a fost sclipirea de care aveam nevoie, o execuție inteligentă care promitea o seară liniștită. Posesia a fost de partea noastră, controlul teritorial părea să fie acolo. A fost, însă, o iluzie fragilă.
Repriza a doua a arătat diferența esențială: Lipsa de Viteză și de Cinism la Finalizare.
Pauza, Momentul Decisiv
În loc să punem presiune și să închidem jocul, am ieșit de la cabine ca o echipă timorată. Un Džeko (min. 49) care, chiar și la 39 de ani, se mișcă la alt nivel tactic, a taxat imediat naivitatea din defensiva noastră. Egalarea a tăiat aripile, dar nu a fost sfârșitul.
Decăderea Tactică
Aici e punctul nevralgic. Schimbările nu au adus prospețimea necesară, mijlocul terenului a fost depășit constant, iar flancurile, altădată motorul echipei, au părut sterile. Jucătorii bosniaci, mulți tineri, au alergat mai mult, au atacat spațiile mai eficient și au arătat o foame de victorie pe care noi am avut-o doar sporadic.
Lovitura de Grație (Bajraktarevic 80, Tabaković 90+3)
Golurile de pe final sunt o radiografie a epuizării psihice și fizice. Când ești depășit tactic și moral, inevitabil, porțile se deschid. 3-1 sună a execuție, nu a accident.
Prestația Individuală: Cine A Rămas Dator?
Nu putem arunca vina pe un singur om, dar prestațiile individuale au fost sub standardul impus de o competiție de calificare la Mondial.
Defensiva
Slăbiciunea este vizibilă la nivelul fundașilor centrali, greoi în fața jucătorilor rapizi și nesiguri la fazele simple. Poziționarea a fost marea problemă, lăsând spații imense între compartimente.
Mijlocul
Aici am pierdut războiul. Lipsa unui lider care să dicteze ritmul, să tempereze jocul și să filtreze atacurile adverse a fost evidentă. Pasa decisivă a lipsit cu desăvârșire.
Atacul
Deși am avut 7 ocazii, eficiența la finalizare a fost rușinoasă. Nu poți câștiga un meci decisiv cu un singur șut pe poartă. Când atacanții nu convertesc ocaziile, echipa adversă prinde curaj, iar noi, mental, ne afundăm.
„Bosniacii au avut în teren 9 ‘underi 23’. Noi niciunul. Asta ar putea fi o altă scuză. Despre ce fotbal vorbim?” – Marcel Pușcaș, citat care arată prăpastia dintre speranțele noastre și realitatea generației tinere.
Ce urmează: Barajul, singura șansă
Prin acest eșec, am ratat șansa uriașă de a prinde locul 2 în grupă, care ne-ar fi oferit un culoar teoretic mai ușor la barajul de calificare.
Acum, suntem condamnați să jucăm barajul din Liga Națiunilor pe o rută extrem de dificilă, cel mai probabil cu adversari de calibrul Italiei, Turciei, Poloniei sau Ucrainei.
Meciul cu San Marino de marți e o șansă de a salva onoarea și de a testa, în sfârșit, acei jucători tineri care, se pare, că la alții joacă, iar la noi stau pe bancă. Dacă nu ne ridicăm la un standard de profesionalism și cinism, barajul va fi doar o simplă prezență, nu o luptă pentru Mondial.
