FCSB a scos doar un egal cu Hermannstadt (1-1), dar Gigi Becali e mai liniștit ca oricând. Ba chiar se declară „încântat” după meciul în care Alexandru Stoian (17 ani) a egalat în minutul 88 și a salvat campioana României de la un eșec rușinos pe teren propriu.
Patronul roș-albaștrilor a intrat imediat în direct, la o zi după partidă, și a anunțat pe un ton triumfalist:
„E jucător pe care poți să iei zeci de milioane. Stoian nu va juca decât atacant. Are clauză de 30 de milioane de euro!”
„Politic e fotbalist, Olaru e Olărescu. I-am băgat frica în ei!”
Deși FCSB a fost condusă din minutul 75, după golul lui Kujabi, Becali n-a părut deloc preocupat:
„Aseară s-a jucat numai la o poartă. Mingea doar la noi, posesie totală. Așa vreau fotbalul. Nu vreau să am emoții, dar poți să mai faci și un egal. Eu sunt încântat de echipă!”
Latifundiarul din Pipera a vorbit și despre „biciul psihologic” pe care îl aplică jucătorilor săi:
„Singurul lucru e să știe de frică. Ăsta e rolul meu. Eu îi «paradesc» puțin, să știe că există frica mea. Olaru e acum «Olărescu», e fantoma lui, nu realitatea lui. Dar își va reveni.”

Stoian, pariul milionar al FCSB-ului
Adus sezonul trecut de la Farul, împreună cu Ionuț Cercel, pentru un milion de euro, Stoian bifase doar două meciuri în roșu și albastru înainte să dea gol cu Hermannstadt. A fost al doilea gol al său pentru FCSB – primul venise chiar în ultima etapă a play-off-ului trecut, la Cluj, contra CFR-ului.
Acum, Becali e convins că a pus mâna pe o mină de aur:
„Mi-a plăcut Stoian, «spirt». Are doar 17 ani, fizic extraordinar. Poți să iei zeci de milioane pe el. Are clauză de 30 de milioane!”
Ce urmează pentru FCSB
Gigi a anunțat și primul „sacrificat”:
„Cu Petrolul, Stoian va fi atacant și sare din schemă David Miculescu.”
Ba chiar a oferit și viitoarea așezare:
„Vom juca 4-2-3-1. Olaru decar, Cisotti nu-l scoate nimeni, deși nu joacă (râde). Ăștia doi vor fi superfotbaliști.”




