Opt meciuri consecutive fără victorie — cea mai neagră serie a clubului din sezonul 2015-16 — și două înfrângeri umilitoare în decurs de o săptămână l-au adus pe fostul mijlocaș la un pas de demitere. Șefii săi se află în ședințe de urgență. Totuși, dacă cineva din conducerea executivă își imaginează că înlocuirea antrenorului va calma spiritele pe Old Trafford, reacția tribunelor le-a arătat brutal că se înșală amarnic.
„Responsabilitatea este a mea. Ce aș mai putea spune acum? Înțeleg perfect situația. Nu mă aștept la nimic. Iubesc acest loc și voi face mereu ce consider că este mai bine pentru club”, a mărturisit Carrick, fără să știe dacă va mai fi pe bancă la meciul de sâmbăta viitoare cu Chelsea.
Furia s-a mutat din teren în loje
La fluierul final, fanii i-au cântat numele lui Carrick până când acesta a dispărut pe tunel. Abia după ce tehnicianul nu s-a mai văzut, s-a declanșat haosul. Fluierăturile și huiduielile i-au vizat direct pe jucători, Diogo Dalot fiind ultimul care a părăsit gazonul sub o ploaie de reproșuri. Suporterii simt că actualul lot fie nu are valoare, fie nu îi pasă de tricou.
Însă furia cea mai mare nu i-a vizat pe fotbaliști. Nici măcar nu trecuse un minut de la fluierul de start când din peluză s-au auzit primele scandări împotriva familiei Glazer și a lui Sir Jim Ratcliffe.
Datoriile accumulate de familia Glazer de la preluarea din 2005 au depășit 1,15 miliarde de lire sterline, iar doar dobânzile achitate s-au ridicat la 852 de milioane de lire. În ultimul an financiar, plata dobânzilor a secat clubul de 37 de milioane de lire — bani care ar fi putut fi folosiți direct pe piața de transferuri. Venirea lui Ratcliffe ca acționar minoritar în Ajunul Crăciunului din 2023 trebuia să schimbe totul. În schimb, deciziile administrative au adâncit haosul.
Un lanț nesfârșit de decizii haotice
Pe Stretford End a fost afișat un banner uriaș cu inscripția „Standarde”, alături de chipurile legendarilor Bryan Robson, Eric Cantona și Roy Keane. O amintire vizuală pentru o conducere ce pare deconectată de istoria pe care ar trebui să o reprezinte.
Schimbările strategice de la nivelul băncii tehnice arată o derivă totală:
Erik ten Hag: reconfirmat după finala FA Cup din 2024 și susținut cu peste 200 de milioane de lire (pe jucători precum Leny Yoro, Matthijs de Ligt sau Manuel Ugarte). A fost demis în octombrie 2024, după ce a vândut piloni crescuți în club, precum Scott McTominay, pentru a acoperi transferul lui Ugarte.
Ruben Amorim: adus de la Sporting la mijlocul sezonului, păstrat după un loc 15 istoric de slab și o eliminare șocantă în EFL Cup în fața celor de la Grimsby (League Two). A fost demis în ianuarie în urma conflictului cu directorul de fotbal Jason Wilcox.
Michael Carrick: numit inițial interimar, apoi confirmat definitiv după ce a readus echipa în Liga Campionilor. Acum, o a treia demitere în trei sezoane ar fi o dovadă clară de incompetență managerială.
Obscenități pentru directori și refuzul noului stadion
Directorul de fotbal Jason Wilcox și directorul executiv Omar Berrada — ambii conectați la trecutul rivalilor de la Manchester City — au fost ținte directe. Wilcox a părăsit stadionul la două ore după meci în zgomotul huiduielilor, fiind acuzat direct pentru campaniile de achiziții eșuate.
Tensiunea a fost amplificată și de chestiunile din afara terenului. O anchetă a clubului privind revânzarea biletelor a stârnit revoltă în rândul grupurilor de fani, care acuză conducerea că încearcă să înlocuiască suporterii loiali cu clienți din zona corporate.
În plus, planul de construire a unui stadion nou de 100.000 de locuri, estimat la peste 2 miliarde de lire — proiect pentru care s-au plătit deja 63,5 milioane de lire pe terenuri — întâmpină un refuz categoric. Suporterii de pe Stretford End i-au transmis direct lui Ratcliffe că nu îi interesează o arenă nouă.
Carrick poate fi înlocuit în orele următoare, dar pe Old Trafford, problema reală este mult mai adâncă de atât.
