Fostul internațional român Giani Kiriță, unul dintre cei mai cunoscuți jucători ai generației sale, face un pas important în cariera sa de după retragerea din activitatea competițională și anunță lansarea propriei școli de fotbal. Începând de acum pentru luna septembrie, copiii pasionați de sportul-rege, născuți între anii 2015 și 2020, se vor putea înscrie la „Școala de Fotbal Giani Kiriță”, un proiect ce promite să aducă performanță și educație prin sport.
„Înscrierile încep acum pentru luna septembrie. Copiii născuți între 2015 și 2020 sunt așteptați să vină la antrenamente “ a declarat Giani Kiriță pentru SportNews-Romania.
Noua școală își propune să ofere o șansă celor mici să descopere tainele fotbalului într-un cadru organizat, dar fără presiune în faza de început.
„Pentru prima oară, nu au nevoie decât de o pereche de adidași de sală”, a explicat fostul fundaș al lui Dinamo.
Inițiativa vine din dorința fostului fundaș de a transmite mai departe valorile învățate pe teren: disciplină, respect și ambiție. Kiriță este cunoscut pentru personalitatea sa puternică și pentru stilul său energic, atât pe teren, cât și în afara lui. El a rămas mereu aproape de fenomenul fotbalistic, iar acum dorește să contribuie direct la formarea unei noi generații de sportivi.
Kiriță subliniază importanța sportului în viața copiilor, dincolo de performanța sportivă: „Sportul naște campioni, așa cum am fost și eu, iar acum vreau să fac același lucru cu acești copii. Sportul te educă și te formează în viață.”
Planurile nu se opresc aici.
După formarea grupelor, școala va participa la competiții, pentru ca micii fotbaliști să își măsoare forțele cu alți copii de vârsta lor. „După ce se formează grupele, ne vom înscrie în competiții”, a adăugat Kiriță.

Giani Kiriță – Din inimă de fundaș, pentru viitorul fotbalului românesc
Puțini fotbaliști au reușit să combine talentul, ambiția și personalitatea explozivă așa cum a făcut-o Giani Kiriță. Fundaș de meserie, crescut pentru dueluri tari și momente decisive, Kiriță a purtat cu mândrie tricoul lui Dinamo București între 1997 și 2003, fiind căpitanul unei generații care a făcut istorie. Debutul său în Divizia A a venit pe 19 aprilie 1997, într-un Dinamo – Universitatea Cluj, moment care a marcat începutul unei cariere spectaculoase.
După ce a cucerit trofee cu Dinamo, și-a continuat cariera în străinătate, în Turcia, unde a impresionat la cluburi precum Bursaspor, Samsunspor, Gaziantep și Ankaragücü, devenind unul dintre fundașii români respectați în fotbalul internațional. În paralel, și-a trecut numele și în istoria Echipei Naționale a României, pentru care a bifat 4 selecții, debutând pe 16 august 2000 împotriva Poloniei.
Giani Kiriță s-a retras din fotbal în 2013, dar nu s-a oprit niciodată din a trăi pentru acest sport. A trecut pe banca tehnică, activând ca antrenor și aducând aceeași pasiune pe care o avea ca jucător. Acum, deschiderea propriei sale academii de fotbal este pasul firesc pentru un om care înțelege perfect ce înseamnă munca, disciplina și caracterul necesare pentru a ajunge la vârf.
Cu experiența acumulată în marile meciuri, cu respectul câștigat pe teren și cu energia care l-a consacrat, Giani Kiriță își propune să formeze noua generație de superstaruri ale fotbalului românesc. Sub îndrumarea sa, copiii vor învăța nu doar fotbal, ci și ce înseamnă să fii lider, să lupți până la capăt și să îți respecți visul.
Giani Kiriță deschide drumul viitorilor campioni!
Noua școală de fotbal va pune accent pe performanța sportivă, și pe educația copiilor.
„Vreau să le ofer şansa copiilor să învețe fotbalul exact aşa cum am facut-o eu, cu disciplină, muncă multă şi spirit de echipă”
Planurile școlii includ formarea de grupe pe categorii de vârstă, participarea la competiții oficiale. Astfel, micii fotbaliști vor avea șansa să se pregătească într-un mediu profesionist, ghidați de un nume care a cunoscut atât succesul, cât și provocările vieții sportive.
Școala de Fotbal „Giani Kiriță” se dorește a fi un spațiu unde copiii își pot construi un viitor sănătos, cu principii clare și cu visuri mari.






